Avertizari de integritate

Raport anual de evaluare a incidentelor de integritate pe anul 2022

Raport anual de evaluare a incidentelor de integritate pe anul 2021

Raport anual de evaluare a incidentelor de integritate pe anul 2020

Canalul extern de raportare pentru persoanele care efectuează raportări privind încălcări ale legii (persoane denumite generic avertizori în interes public).

Potrivit cadrului legal nou-adoptat (Legea nr. 361/2022), persoanele care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și în cadrul persoanelor juridice de drept privat, au la dispoziție următoarele modalități de raportare:

Canale externe – Agenția Națională de Integritate precum și alte entități publice care, potrivit dispozițiilor legale speciale, primesc și soluționează raportări referitoare la încălcări ale legii, în domeniul lor de competență (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. IV din Legea nr. 361/2022);

Divulgare publică – presă, organizații profesionale, sindicale sau patronale, organizații neguvernamentale, comisii parlamentare etc. (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. V din Legea nr. 361/2022).

Astfel, persoanele care aleg să se adreseze pe canalul extern – Agenția Națională de Integritate – pentru a raporta încălcări ale legii, o pot face doar prin următoarele modalități:

  • Online, pe Platforma Avertizori https://avertizori.integritate.eu;
  • Prin e-mail la adresa avertizari@integritate.eu;
  • Telefonic, la numărul 0372.069.869 selectând tastele 1 (Selectare lb. română), 0 (Acord înregistrare conversație), 3 (Direcția Avertizori în interes public). Conversațiile vor fi înregistrate automat;
  • Prin intermediul serviciilor poștale la adresa ANI din Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, Cod poștal 010661, Sector 1, București – România – În atenția Direcției Avertizori în interes public;
  • Personal, prin prezența la sediul ANI (cu programare prealabilă efectuată la adresa de email avertizari@integritate.eu).

Canale interne – în cadrul entităților publice sau private în care își desfășoară activitatea (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. III din Legea nr. 361/2022);

Persoanele care aleg sa se adreseze pe canalul intern OCPI Constanța pentru a raporta încalcari ale legii, o pot face doar prin urmatoarele modalitați:

  1. Prin e-mail la adresa: avertizare.ct@ancpi.ro.
  2. Telefonic, la numărul 0341/488625,  0341/488626 interior 52
  3. Prin intermediul serviciilor postale la adresa str. Mihai Viteazu 2 bis, Constanța- In atenția Comisei cu atributii în ceea ce priveste primirea, inregistrarea, examinarea, efectuarea de actiuni subsecvente si solutionarea raportarilor
  4. Personal, prin prezenta la sediul OCPI Constața  – cu programare prealabila efectuata la adresa de email avertizare.ct@ancpi.ro.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support